Peste 75.000 de angajaţi din sectorul sănătăţii americane, în grevă
Peste 75.000 de angajaţi ai unuia dintre cele mai mari sisteme spitaliceşti din Statele Unite, Kaiser Permanente, au intrat într-o grevă de trei zile, pentru...
Peste 75.000 de angajaţi ai unuia dintre cele mai mari sisteme spitaliceşti din Statele Unite, Kaiser Permanente, au intrat într-o grevă de trei zile, pentru...
O ”jurnalistă cetăţeană”, Zhang Zhan, care a acoperit epidemia covid-19 la Wuhan, a fost condamnată, luni, la patru ani de închisoare, în contextul în...
Sectorul public grec se află într-o grevă de 24 de ore joi şi cere ”măsuri substanţiale de protecţia sănătăţii”, în timp ce poliţia se află pe...
Ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, şi prim-ministrul Edouard Philippe au susţinut declaraţii de presă, sâmbătă seară, în care au...
Mii de sindicalişti din Sănătate protestează, luni, în spitalele din întreaga ţară, întrerupând lucrul, nemulţumiţi de scăderea veniturilor, odată...
Federaţia Sanitas suspendă greva generală din spitale, au declarat pentru News.ro surse sindicale, potrivit cărora decizia a afost luată urmare a...
Filiala Federaţiei Sanitas din Timiş nu a adunat semnăturile necesare pentru declanşarea grevei, astfel că niciun angajat din spitalele din judeţ nu este...
Salariaţii din unităţile medicale şi de asistenţă socială din judeţul Galaţi s-au aflat miercuri, timp de două ore, în grevă de avertisment,...
Aproximativ 2.000 de cadre medicale din judeţul Harghita, afiliate Sindicatului ”Sanitas”, au întrerupt activitatea, miercuri dimineaţă, timp de două...
Sute de asistenţi medicali de la spitale din Timişoara, Alba Iulia şi Arad au protestat, miercuri dimineaţă, atât în curtea unităţilor medicale cât şi...